"Hello tuturor,am numai 19 saptamani si deja stiu sa sug degetelul.E atat de bine in burtica mamei,simt ca ma iubeste,seara chiar vorbeste cu mine si deja am un nume.Cel mai mult as vrea sa ii vad chipul si sa ii multumesc ca mi-a oferit posibilitatea sa traiesc si dragostea sa."
Azi ma tot gandeam ce sa scriu pe blog si in acelasi timp imi spuneam sa scriu despre lucruri frumoase,fara melancolie si tristete.Dar,am vazut un filmulet care m-a emotionat pana la lacrimi.....avortul.O sa incerc sa nu ma implic atat de mult emotional si sa scriu un articol detasat....pe cat posibil.
In primul rand sa vorbim despre fat si parinti.De multe ori avem inclinatia sa vorbim doar despre mama,de ce sunt exclusi barbatii?Doar pentru simplu fapt ca nu poarta sarcina?Responsabilitatea este aceaiasi pentru amundoi.
Sa ne imaginam o situatie....
Ai 18 ani,esti la liceu,o viata intreaga inainte,ai fost violata si ramai insarcinata.
Stii ca in joc e realizarea vietii tale si suflarea de viata a copilului tau.Ce faci?Care dintre acestea atarna mai mult,care e mai importanta?
Poate sunt situatii in viata de care nici nu vrei sa auzi sau care iti provoaca fiorii numai cand auzi discutandu-se despre acel lucru.
Cat despre barbati,m-am saturat de atitudinea de "peirde-vara"pe care o adopta sau,mai degraba,indiferenta.Nu generalizez,poate sunt si exceptii,foarte putine insa.
Fatul......
Pentru mine e deja un bebelus.
Pana la 10 saptamani este numit embrion dupa care incepe sa se distinga conturul unui bebelus.
Spre sfarsitul primului trimestru de sarcina....are aproape toate organele definitivate.La inceput are pielea rosie-transparenta si arata ca un mic extraterestru.
De ce recurg femeile la avort?Eu cred ca e vorba de un singur lucru:"responsabilitatea".Ne e frica sau,pur si simplu,nu vrem sa avem o indatorire in plus.Nu stiu care e sentimentul pe care il are o mama atunci cand e insarcinata,nu stiu care e sentimentul care il are o mama fata de copil ceea ce stiu e ca ma trec fiorii gandindu-ma la momentele in care voi fi(daca voi fi)mamica.Si nu e teama,este bucurie,ne simtim mai speciale decat toti ceilalti.Nu as vrea sa discut despre chinurile prin care trece copilul la un avort ci,doar sa spun ca,pruncul isi striga mama si cere ajutor chiar daca vocea lui nu ajunge pana la urechile ei.Eu sper sa ajunga la suflet....
Si sa inchei articolul pe un ton vesel si amuzant postez aceasta poza..."Piciorusele mele sunt cat degetul tau cel mic,manuta mea e cat jumatatea degetului tau dar tu poti sa imi dai sansa de a creste la fel ca tine."
